Fără consumatori, energia rămâne doar o cifră pe hârtie, nu un motor real al economiei. Ieri am participat la a VIII-a ediție a Forumului Energiei, subliniind trei aspecte esențiale:
Consumul industrial de energie este oglinda unei economii funcționale – acolo unde există consum, există locuri de muncă, investiții și venituri la buget. România stagnează la acest capitol. Fără consumatori nu putem vorbi despre dezvoltarea capacităților de producție – riscăm să producem energie fără valoare adăugată în economie.
Avem nevoie de curaj politic și de un program guvernamental asumat pentru susținerea unor ramuri industriale strategice, inclusiv prin scheme de ajutor negociate eficient la nivel european.
Problema ATR-urilor emise pentru cca. 80.000 de MW și nefructificate trebuie tratată realist. Da, există blocaje, dar ele nu pot fi folosite ca explicație unică pentru lipsa energiei ieftine. Reglementările sunt clare – aceste avize nu pot fi menținute la nesfârșit – iar soluțiile trebuie aplicate consecvent.
Mulțumesc pentru invitație publicației Financial Intelligence și felicitări pentru organizarea unui eveniment profesionist, de tradiție.
